„El luminează jocul Stelei. Gata, nu mai iese din echipă”. Pariul lui Becali s-a irosit. E incredibil cât a ajuns să valoreze

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Mihai Onicaș a fost una dintre marile speranțe ale Stelei, însă lipsa de șansă și politica grupării din Ghencea au întârziat explozia acestuia. În prezent la ASA Târgu Mureș, mijlocașul comparat de mulți cu Rădoi a ajuns să valoreze doar 150.000 de euro.

Steaua a fost în ani dinaintea venirii lui Reghecampf un club cu o politică de transferuri cel puțin ciudată, presiunea rezultatelor și atitudinea avută de patron, care la fiecare meci nereușit își desființa jucătorii, făcând ca mulți puști taltenați să se piardă.

Printre ei și Mihai Onicaș, fotbalist care, în scurtul mandat al lui Bergodi, promitea să fie înlocuitorul perfect pentru Rădoi. Doar că plecarea italianului, un antrenor cu un „apetit” deosebit pentru tineri, a făcut ca mijlocașul să apară din ce în ce mai rar în primul „11”. Toamna lui 2011 a însemnat despărțirea lui de Steaua, Lăcătuș preferând jucătorii cu experiență. Onicaș a ajuns la Urziceni, sub formă de împrumut, însă nu s-a mai ridicat la nivelul arătat în Ghencea, fiind mai mult ca sigur afectat din punct de vedere al încrederii în forțelele proprii.

 

CITEȘTE ȘI: BREAKING NEWS! Ce rușine! Gigi Becali, singurul care a făcut asta. A trebuit să plătească chiar din închisoare
 

 

După un periplu la Viitorul, unde de asemenea nu a reușit să se impună, Onicaș a ajuns în vara lui 2013 la ASA Târgu Mureș, unde Edi Iordănescu și Daniel Stanciu au pus bazele unui proiect important. Totuși, cota mijlocașului a avut de suferit mult, în acest moment, la 24 de ani, el putând intra în categoria „talentelor irosite”.

Un mare câștig este și Onicaș. Nu am exagerat atunci când am spus că e șapte clase peste Lovin și trei peste Ovidiu Petre, e chiar mai mult. Când a intrat Onicaș pe teren mi-am dat seama că s-a liniștit și s-a luminat jocul. El e foarte puternic din toate punctele de vedere. Gata, m-am convins: va fi jucătorul cel mai căutat de cele mai mari echipe. Este un fotbalist excelent, dar e încă tânăr. Ați văzut cum a jucat? A juact perfect și nu-i mai ia nimeni locul din echipă.
Becali, în iulie 2009

700.000 de euro era cota de piață a lui Onicaș, în 2010, la nici 20 de ani

15 partide a evoluat Onicaș în actuala stagiune pentru ASA Târgu Mureș, fără să marcheze vreun gol

150.000 de euro este cota de piață a lui Onicaș, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×